Obiceiuri

Obiceiuri de iarna

Sarbatorile de iarna, în special Craciunul si Anul Nou prilejuiesc desfasurarea unor obiceiuri traditionale mostenite din cele mai vechi timpuri. Ele încep prin colindele din ajunul Craciunului când cete de copii în special, viziteaza casele gospodarilor adresându-le cântari si urari, manifestându-si bucuria pentru nasterea Mântuitorului. Manifestarile dedicate Nasterii Domnului continua în ziua de Craciun cu cântecul Stelei, prilej cu care în cete de câte 3 copii, reprezentându-i pe cei 3 magi, având cu ei o stea simbolica, pleaca de la biserica, dupa ce au primit binecuvântarea preotului, si trec pe la fiecare gospodar.

Manifestarile cele mai ample sunt însa cele prilejuite de Anul Nou. Ele încep înca din ziua de Craciun când, în mod deosebit, tinerii încep sa-si formeze ceata sau alaiul si sa-si repartizeze rolurile.

Este o forma de teatru popular numita Capra, iar spiritul de competitie îi determina pe organizatori sa-si alcatuiasca un program cât mai complet si complex.

Capra din Boroaia este alcatuita dintr-o succesiune de scene numite jocuri. Toate acestea se desfasoara pe fond muzical specific fiecarui joc, asigurat de muzicanti suflatori (fanfara) manifestarea începe de regula cu uratura(plugusorul) recitata de una sau mai multe persoane. Urmeaza apoi hora în care se prind toti membrii cetei respective, din care se desprind mai apoi, într-o succesiune ordonata jocul artistelor, al calutilor, jocul caprei, jocul ursilor si se încheie prin jocul mastilor. Interpretii sunt travestiti în personajele specifice jocului, purtând costumatii cât mai frumos împodobite, uneori sugestive alteori hilare.

Alaiul îsi începe manifestarea din dupa amiaza zilei de 31 decembrie cu manifestari prezentate în fata autoritatilor locale dupa care în noaptea Anului Nou, în ziua de 1 ianuarie si uneori si a doua zi colinda pe la casele gospodarilor. Sunt colindate toate gospodariile dar cu prioritate cele cu fete de maritat.

Manifestarea se înscrie în traditionale obiceiuri de Anul Nou din Moldova dar, la Boroaia, prin Jocul Ursilor si cel al Calutilor capata un caracter particular (cele doua jocuri fiind specifice numai localitatii noastre). Însasi acestea difera de la un sat la altul al comunei, fiecare sat si uneori catun organizându-si grupuri proprii de astfel de colindatori.

Sorcova este urarea adresata în special de copii în dimineatza zilei de Anul Nou.

Participari ale cetei de la Boroaia in diferite localitati: Bistrita, Iasi, Gura Humorului, Pojorata, Draguseni.
Ceata din Boroaia a participat la două evenimente desfășurate la Brașov și Slobozia

La jumătatea lunii decembrie, Ceata din Boroaia a luat parte la două evenimente dedicate datinilor și obiceiurilor de iarnă. Pe 13 decembrie 2013 grupul au participat la Festivalul Național ”Sub zare de soare” organizat de Centrul Creației Populare Ialomița și Consiliul Județean Ialomița. Sub îndrumarea lui Călin Brăteanu, membrii Cetei de la Boroaia au evoluat pe scena Casei de Cultură din Slobozia alături de alți 200 de colindători.

Sărbătoarea colindului a reunit cete din Argeș, Brăila, Galați, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mureș, Suceava, Tulcea.

Pe 14 Decembrie 2014, Ceata din Boroaia a fost invitată un alt eveniment închinat tradițiilor din preajma anului nou. Boroienii au prezentat în cadrul manifestării ”Tradiții Populare” obiceiurile din zona natală. Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural Reduta.

 

Festivalul național ”Sub zare de soare” - Slobozia 2013
Evenimentul ”Tradiții Populare” - Brașov 2013.

Close